Produse autentice direct de la Sfântul Munte Athos la adresa dumneavoastră, oriunde în România, în Uniunea Europeană și în Marea Britanie! Cu sprijinul Fondului European de Dezvoltare Regională care susține și promovează valorile Sfântului Munte Athos.

Produsele sunt create de călugării Muntelui Athos, folosind numai ingrediente pure și sălbatice din Sfântul Munte, cel mai pur loc din lume datorită izolării geografice, de mai bine de 1000 de ani, protejat ca patrimoniu mondial de către UNESCO.


Minunatele produse cosmetice Athos au fost create pentru prima dată în acest ținut virgin în secolul 10, în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine.

În 2022, cu sprijinul Uniunii Europene și UNESCO, produsele cosmetice Athos sunt din nou create, după 1000 de ani, oferind astfel ajutor financiar comunității athonite și întreținerea mănăstirilor.


Toate produsele Athos sunt înregistrate la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică eficiența lor, locul de proveniență și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.

Modul de preparare unic, calitatea superioară și secretele rețetelor străvechi pe care se bazează crearea produselor minunate din Athos sunt pomenite în mai multe documentare realizate de posturi TV internaționale.
Puteți urmări mai jos, în documentarele realizate de National Geographic, toate etapele creării produselor originale de la Sfântul Munte. Cu un click veți vedea în detaliu cum, unde și de către cine sunt create!

Videos Page

O surpriză inclusă în fiecare comandă expediată de la Athos către iubitorii Sfântului Munte din România: Pentru fiecare comandă cu o valoare de minim 120 lei, primiți o sticlă sigilată de 330 ml de Agheasmă de la Sfântul Munte fără niciun cost suplimentar.
Agheasma NU este de vânzare și NU se comercializează.
Acesta este un gest de mulțumire al părinților athoniți pentru sprijinul arătat prin intermediul comenzilor dumneavoastră.
Cei care au vizitat deja Sfântul Munte Athos vor recunoaște imediat în gustul Agheasmei, ușor dulceag și deosebit, gustul apei cristaline care izvorăște din Sfântul Munte.

Bottle Image

Descopera produsele autentice Athos

Unguentul minune din Sfântul Munte! 70ml

Un produs cu totul special din Sfântul Munte! Un produs-minune!
Unguentul este principalul motiv pentru care afecțiunile dermatologice sunt necunoscute în Muntele Athos.
Un amestec de ingrediente de calitate superioară: lăptișor de matcă 50%, ulei de măsline sălbatice 26%, șofran 9%, ceară de albine sălbatice 8% și ulei de iasomie sălbatică 7%.
Pe lângă puternicul efect de hidratare, unguentul este soluția naturală ideală pentru un ten neted, ferm și vizibil întinerit. Efectul de lifting se simte chiar de la prima aplicare!
Unguentul are efect benefic în cazul multor afecțiuni dermatologice ca: psoriazis, eczeme, rozacee, acnee, urticarie, infecții fungice, dermatite, arsuri, cicatrici, iritații, vergeturi, celulită, piele uscată.
După ce vedeți efectele chiar din prima aplicare, cu siguranță îl veți recomanda și apropiaților dumneavoastră!
A fost produs prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Rețeta a rămas neschimbată de peste 1000 de ani.
Nu conține niciun fel de chimicale sau conservanți, astfel termenul de valabilitate este de doar 6 luni. Produs în cantitate foarte limitată.

  • Unguentul autentic Athos este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Unguentul natural din Sfântul Munte Athos se comercializează la prețul special pentru România de numai 65 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda unguentul minune Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Boosterul uimitor pentru regenerarea pielii. 75ml

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au considerat merișoarele, rodia și nucul drept cele mai mari daruri ale naturii.
Hipocrate, părintele medicinei, a folosit aceste trei ingrediente miraculoase în toate rețetele sale pentru a vindeca problemele pielii.
În vremurile moderne, știința a demonstrat că, de fapt, acestea sunt unele dintre cele mai mari surse de antioxidanți din lume. Antioxidanții oferă un ajutor și suport enorm pentru regenerarea pielii, repararea și stimularea producției de colagen, vital pentru o piele strălucitoare, fermă, luminoasă și tânără.
Acest amestec de ingrediente de cea mai înaltă calitate: extract de merișoare și ulei de semințe 36%, extract de rodie și ulei de semințe 32%, ulei pur de nucă 22%, ceară de albine sălbatice 5% și ulei de lavandă sălbatică 5%, a fost produs pentru prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos exclusiv pentru familiile imperiale bizantine. Rețeta a rămas neschimbată de peste 1000 de ani.
Efectele uimitoare pot fi văzute clar chiar de la prima aplicare!
Ideal pentru față și corp. Potrivit pentru toate tipurile de piele.
Acest uimitor booster pentru piele nu conține niciun fel de chimicale sau conservanți, așa că durata sa de valabilitate este de doar 6 luni.

  • Boosterul pentru piele de la Sfântul Munte Athos este înregistrat la autoritățile competente ale Uniunii Europene cu numărul de înregistrare marcat pe etichetă care atestă locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Boosterul uimitor din Sfântul Munte Athos se comercializează la prețul special pentru România de numai 65 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda boosterul pentru piele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Nou! Unguentul minune pentru bebeluși și copii. 75ml

Acest uimitor unguent 100% natural este făcut cu drag și din toată inima de către părinții athoniți. Oferă copiilor o mângâiere delicată, o piele hidratată și curată, fără iritații sau eczeme, dar și un somn liniștit.

Acest amestec de ingrediente de cea mai înaltă calitate: ulei de migdale sălbatice 85%, lăptișor de matcă 10% și ceară de albine sălbatice 5%, a fost produs pentru prima dată în secolul al X-lea la Sfântul Munte Athos exclusiv pentru copiii familiilor imperiale bizantine. Rețeta a rămas neschimbată de peste 1000 de ani. Știința a demonstrat că aceste ingrediente sunt cele mai potrivite pentru pielea sensibilă a bebelușilor, dar și a copiilor.

  • Nu prezintă în componența sa niciun fel de chimicale sau conservanți, astfel termenul de valabilitate este de doar 6 luni.
    Unguentul este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Aplicați o dată pe zi pe pielea curată, masând ușor și uniform, în special între cutele pielii.
    Tratamentul creat la Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai de numai 65 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 EUR per bucată.


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda acest produs minunat numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Tratamentul suprem pentru afecțiuni ale picioarelor. 100ml

Tratament natural pentru afecțiuni ale picioarelor, creat de părinții athoniți doar din ingrediente pure de la Sfântul Munte Athos.

A fost produs prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Rețeta a rămas neschimbată de peste 1000 de ani. Ingredientele de calitate superioară ajută eficient la prevenirea și tratarea varicozei, picioarelor grele, calusurilor. Vindecă rapid pielea crăpată, menține elasticitatea, hidratează și hrănește eficient oferind o senzație de prospețime, revitalizare și catifelare.

  • Conține: Lăptișor de matcă pur 32%, Lapte de Măgăriță 30%, Ulei de castane sălbatice 21%, Extract de sâmburi de struguri 12%, Ulei esențial pur de brad 5%.
    Nu prezintă în componența sa niciun fel de chimicale sau conservanți, astfel termenul de valabilitate este de doar 6 luni.
    Tratamentul suprem Athos este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Tratamentul suprem pentru afecțiuni ale picioarelor creat în Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 65 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda tratamentul suprem pentru afecțiuni ale picioarelor Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Tratamentul minune pentru conturul ochilor și riduri. 75ml

Tratamentul minune pentru conturul ochilor, creat de părinții athoniți doar din ingrediente de calitate superioară din Sfântul Munte Athos.
A fost produs prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Rețeta a rămas neschimbată de peste 1000 de ani.
Ingredientele excepționale dăruite de natura virgină a Sfântului Munte reduc definitiv ridurile, cearcănele, pungile de sub ochi și hidratează în profunzime.

  • Efectul de lifting se simte chiar de la prima aplicare!
    Conține: Lăptișor de matcă pur 33%, Ulei de migdale 24%, Ulei de caise 17%, Ulei de trandafir sălbatic 11%, Mucus de melc nestresat 9%, Ceară naturală de albine sălbatice 6%.
    Nu prezintă în componența sa niciun fel de chimicale sau conservanți, astfel termenul de valabilitate este de doar 6 luni.
    Tratamentul autentic Athos este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Tratamentul creat în Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 65 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda tratamentul minune pentru conturul ochilor din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Nou! Tratamentul suprem pentru pete pigmentare (pete maronii pe piele). 75ml

Tratamentul pentru pete pigmentare, creat de părinții athoniți doar din ingrediente supreme din Sfântul Munte Athos.
Știința a demonstrat că ingredientele excepționale ale acestui produs, dăruite de natura virgină a Sfântului Munte elimină definitiv petele pigmentare (pete maronii pe piele) și hidratează în profunzime.
După ce vedeți efectele chiar din prima aplicare, cu siguranță îl veți propune și apropiaților dumneavoastră!
A fost produs prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Rețeta a rămas neschimbată de peste 1000 de ani.

  • Conține: Ulei de crin alb 44%, Ulei de Fenicul de mare 32%, Ulei de morcovi 14%, Ulei esențial de lămâie 5%, Ceară naturală de albine sălbatice 5%
    Acest tratament autentic din Sfântul Munte Athos este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Nu prezintă în componența sa niciun fel de chimicale sau conservanți, astfel termenul de valabilitate este de doar 6 luni.
    Tratamentul creat în Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 65 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda tratamentul pentru pete pigmentare din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Unguent natural împotriva durerilor articulare și reumatice. 75ml

Unguentul natural împotriva durerilor articulare și reumatice este creat la Sfântul Munte, înregistrat și recunoscut de autoritățile UE pentru calitățile lui.
În Athos durerile articulare și reumatice sunt afecțiuni necunoscute.
Secretul părinților athoniți este un amestec de ingrediente naturale de calitate superioară ce ajută eficient la reducerea durerilor și inflamațiilor articulare sau musculare, având efect antireumatic și de intensificare a circulației în zonele afectate.
A fost produs prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Rețeta a rămas neschimbată de peste 1000 de ani.

  • Conține: Ulei de castane sălbatice 34%, Lăptișor de matcă pur 27%, Ulei de nucă 19%, Ceară naturală de albine sălbatice 11%, Ulei de Levănțică sălbatică 9%.
    Unguentul nu prezintă în componența sa niciun fel de chimicale sau conservanți, astfel termenul de valabilitate este de doar 6 luni.
    Unguentul autentic Athos este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Acest unguent minunat creat în Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 65 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda unguentul împotriva durerilor articulare și reumatice din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Crema tratament din Sfântul Munte împotriva căderii părului. 100ml


În Athos căderea părului este o afecțiune aproape necunoscută.
Secretul părinților athoniți este un amestec de ingrediente de calitate superioară: lăptișor de matcă 42%, lapte de măgăriță 31%, ulei de migdale sălbatice 12%, extract de mătase 10% și ulei de mentă sălbatică 5%.
Ingredientele de calitate superioară ale cremei tratament ajută eficient la hrănirea, regenerarea și oprirea definitivă a căderii părului. De folos bărbaților și femeilor deopotrivă.
Crema a fost produsă prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Rețeta a rămas neschimbată de peste 1000 de ani.

  • Crema nu conține în componența sa niciun fel de chimicale sau conservanți, astfel termenul de valabilitate este de doar 6 luni. Produs în cantitate limitată.
    Crema autentică Athos este înregistrată la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică, locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Crema tratament împotriva căderii părului, creată în Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 65 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda crema tratament Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Nou! Tratamentul minune pentru hemoroizi. 30ml

Realizarea acestui unguent minunat este întru totul bazat pe rețeta antica a lui Hipocrate, părintele medicinei.
A fost realizat prima dată acum 550 de ani înainte de Hristos!
Din fericire, rețetele antice originale ale lui Hipocrate au fost păstrate în siguranță de-a lungul secolelor, în vechea bibliotecă a Muntelui Athos.
În vremurile moderne, știința a demonstrat că ingredientele minunate ale acestui produs, dăruite de natura virgină a Sfântului Munte elimină definitiv hemoroizii.
Puteți citi studiile științifice oficiale care demonstrează beneficiile extraordinare ale acestei rețete asupra hemoroizilor aici și aici.
Este un tratament 100% natural, neinvaziv și nedureros pentru înlăturarea hemoroizilor, folosit și apreciat de peste 2600 de ani!

  • Conține: Ulei de Chiparos 74%, Ulei de Mirt 22% și Ceară naturală de albine sălbatice 4%.
    Acest tratament autentic din Sfântul Munte Athos este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Tratamentul natural din Sfântul Munte Athos se comercializează la prețul special pentru România de numai 45 RON per bucată sau 10 Euro per bucată pentru UE & UK.


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda acest tratament minunat din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Tratament pentru vergeturi, cicatrici și semnele lăsate de arsuri. 75ml

Tratamentul pentru vergeturi, cicatrici și semnele lăsate de arsuri, creat de părinții athoniți doar din ingrediente supreme din Sfântul Munte Athos.
După ce vedeți efectele chiar din prima aplicare, cu siguranță îl veți propune și apropiaților dumneavoastră!
A fost produs prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Rețeta a rămas neschimbată de peste 1000 de ani.
Ingredientele excepționale dăruite de natura virgină a Sfântului Munte reduc definitiv vergeturile, cicatricile și semnele lăsate de arsuri și hidratează în profunzime.


  • Tratamentul autentic Athos este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Conține: Lăptișor de matcă pur 31%, Ulei de Cistus 22%, Ulei de alune de pădure 17%, Ulei de Morcovi 10%, Ulei de seminţe de schinduf 9%, Ceară naturală de albine sălbatice 6%, Ulei esențial de lămâie 5%.
    Nu prezintă în componența sa niciun fel de chimicale sau conservanți, astfel termenul de valabilitate fiind de doar 6 luni.
    Tratamentul natural din Sfântul Munte Athos se comercializează la prețul special pentru România de numai 65 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda tratamentul Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Nou! Tratamentul minune pentru Psoriazis și Eczeme. 30ml

Acest uimitor unguent, special conceput pentru Psoriazis și Eczeme este creat numai din ingrediente pure și sălbatice din Sfântul Munte Athos.
Rețeta este bazată pe rezultatele studiilor de specialitate de către oamenii de știință.
Puteți citi aici studiile științifice oficiale care demonstrează beneficiile extraordinare ale ingredientelor asupra zonelor afectate de psoriazis sau eczeme. De asemenea vă poate confirma doctorul dumneavoastră.
Efectele tratamentului vor putea fi observate încă de la primele aplicări.
Nu conține în componența sa niciun fel de chimicale sau conservanți și poate fi folosit de câte ori este necesar până la eliminarea simptomelor.

  • Ingrediente: Ulei de măceșe sălbatice 41 %, Ulei de ovăz 34%, Ulei de Caise sălbatice 19% și ceară de albine sălbatice 6%.
    Acest tratament autentic din Sfântul Munte Athos este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Tratamentul natural din Sfântul Munte Athos se comercializează la prețul special pentru România de numai 55 RON per bucată sau 12 Euro per bucată pentru UE & UK.


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda acest tratament minunat din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Tratamentul suprem pentru buze. 30ml

Acest uimitor unguent pentru îngrijirea buzelor este creat numai din ingrediente pure și sălbatice din Sfântul Munte Athos, cel mai pur loc de pe pământ, zonă aflată în patrimoniul UNESCO.

Conține: Ulei de Opuntia 95% și ceară de albine sălbatice 5%.

Uleiul de Opuntia (un fel de cactus sălbatic) este extrem de rar și prețios, foarte greu de obținut, cu o putere incredibilă de a revitaliza și regenera pielea buzelor. Uleiul de Opuntia conține cea mai mare cantitate de vitamina E, benefică pentru buze, dintre toate uleiurile din lume!

Puteți citi studiile științifice care demonstrează beneficiile extraordinare asupra buzelor aici și aici.
Efectele uimitoare sunt vizibile chiar de la prima aplicare!
Se aplică zilnic dimineața și seara.

  • Produs în cantitate limitată.
    Tratamentul suprem pentru buze, creat în Sfântul Munte Athos, este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Se comercializează la prețul special pentru România de numai 40 RON per bucată. Pentru UE & UK: 10 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda acest produs minunat numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Ulei facial. 50ml

Acest produs uimitor a fost produs pentru prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Uleiul se bazează pe deplin pe rețeta antică a lui Hipocrate, părintele medicinei.
Conține doar trei ingrediente sălbatice din zona naturală virgină a Muntelui Athos:
Ulei de măsline sălbatice 52%, ulei de șofran sălbatic (Crocus Sativus) 41%, ulei esențial de iasomie sălbatică 7%.
Pielea fiecărei persoane merită ce este mai bun, iar știința a dovedit că aceste ingrediente supreme sunt vitale pentru o piele luminoasă, fermă, strălucitoare și tânără.
Efectele sunt vizibile de la prima aplicare!
Știați că uleiul de măsline sălbatice este considerat uleiul suprem și că este unul dintre cele mai rare din lume?

  • Are de peste 10 ori mai mulți nutrienți pentru pielea ta decât uleiul de măsline clasic!

    Cleopatra din Egipt și familiile de elită din lumea antică au folosit șofranul miraculos în ritualurile lor de frumusețe.

    Face+ este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Uleiul facial creat în Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 40 RON per bucată. Pentru UE & UK: 10 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda uleiul facial din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Ulei de corp. 50ml

Acest produs uimitor a fost produs pentru prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Uleiul se bazează pe deplin pe rețeta antică a lui Hipocrate, părintele medicinei.
Conține doar patru ingrediente sălbatice din zona naturală virgină a Muntelui Athos:
Ulei din germeni de grâu 32%, ulei de măceș 32%, ulei de pătrunjel 32%, ulei esențial de lavandă sălbatică 4%.
Știința a demonstrat că vitaminele B, C, E și K joacă un rol esențial în menținerea pielii luminoase, ferme, strălucitoare și tinere.
Efectele sunt vizibile de la prima aplicare!
Știați că germenii de grâu sunt una dintre cele mai bogate surse de vitamina E din lume?

  • Conține și vitaminele B, B1 și B6, esențiale pentru pielea ta!
    Măceșul are mult mai multă vitamina C decât toate citricele, kiwi sau broccoli!
    Pătrunjelul este una dintre cele mai bogate plante în nutrienți și plin de vitamina K!
    Pielea ta va adora acest uimitor complex de vitamine!

    Body+ este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.

    Uleiul de corp creat în Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 40 RON per bucată. Pentru UE & UK: 10 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda uleiul de corp din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Ulei pentru păr. 50ml

Acest produs uimitor a fost produs pentru prima dată în secolul al X-lea în Sfântul Munte Athos în exclusivitate pentru familiile imperiale bizantine. Uleiul se bazează pe deplin pe rețeta antică a lui Hipocrate, părintele medicinei.
Conține doar trei ingrediente sălbatice din zona naturală virgină a Muntelui Athos:
Ulei de măsline sălbatice 71%, lăptișor de matcă sălbatic 25%, ulei de mentă sălbatică 4%.
Părul tuturor merită ce este mai bun, iar știința a demonstrat că aceste ingrediente supreme sunt foarte eficiente pentru a obține un păr superb, puternic și sănătos!
Efectele sunt vizibile de la prima aplicare!
Știați că uleiul de măsline sălbatice este considerat uleiul suprem și că este unul dintre cele mai rare din lume?

  • Are de peste 10 ori mai mulți nutrienți pentru părul tău decât uleiul de măsline clasic!
    Sursă mare de antioxidanți, lăptișorul de matcă stimulează regenerarea celulară prin îmbunătățirea creșterii și a densității părului. Fortificat și remineralizat, părul este întărit, plin de vitalitate.

    Hair+ este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.

    Uleiul pentru păr creat în Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 40 RON per bucată. Pentru UE & UK: 10 Euro per bucată

    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda uleiul pentru păr din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Săpunuri Bio Athos. 100gr

Săpunurile bio Athos cu arome ireale, datorită uleiurilor esențiale pure, sunt produse de către călugării de la Muntele Athos folosind numai ingrediente pure și sălbatice din Sfântul Munte.
Săpunurile Athos sunt create pe baza unei rețete antice a lui Hipocrate, părintele medicinei, iar timpul tratării lor este de 90 de zile. Ele au fost subiect de studiu pentru oamenii de știință datorită proprietăților unice de a curăța, proteja, trata, repara și, mai ales, de a întineri tenul. De asemenea nu conțin nici un fel de chimicale!

  • Săpunurile autentice Athos sunt înregistrate la autoritățile competente din UE, având marcate pe fiecare etichetă numerele de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Fiecare comandă (set) conține 7 sortimente de săpunuri Athos (Lavandă, Pin, Portocală, Rodie, Trandafir, Miere și Lapte de Măgăriță) la prețul special pentru România de numai 120 RON/set. Pentru UE & UK: 24 Euro per set
    Vedeți cum se produc săpunurile Athos în documentarul realizat de National Geographic:


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda săpunurile Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Șampon 100% natural. 300ml

Acest șampon minunat 100% natural, folosit de secole în Sfântul Munte Athos, nu conține niciun fel de chimicale sau conservanți, astfel termenul de valabilitate este de doar 6 luni.

Efectele uimitoare pot fi văzute clar chiar de la prima aplicare!
Creat de călugării Muntelui Athos cu mult drag şi ingrediente pure și sălbatice dăruite de natură din Sfântul Munte.
Conține numai ingrediente naturale:
Ulei de migdale saponificat 46%
Ulei de muşeţel saponificat 26%
Lapte de măgăriţă 21%
Ulei esențial de iasomie 7%

  • Șamponul este înregistrat la autoritățile competente din UE, având marcat pe fiecare etichetă numărul de înregistrare care certifică locul de proveniență, eficacitatea și cantitățile exacte ale ingredientelor naturale și pure.
    Aplicați pe părul umed și masați ușor timp de 5 minute, de două-trei ori pe săptămână, apoi clătiți cu apă.
    Acest șampon uimitor creat la Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 60 RON per bucată. Pentru UE & UK: 16 EUR per bucată.


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda acest șampon minunat numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Miere sălbatică de pădure cu lăptișor de matcă. 545ml

Mierea sălbatică de pădure este produsă de albine sălbatice și este considerată cea mai rară și pură miere, are cea mai intensă aromă și cele mai puternice virtuți terapeutice.
În mediul natural albinele își clădesc cuiburile în scorburile din copaci.
Un kilogram de miere sălbatică necesită peste 200 de mii de “călătorii” ale albinelor din cuibul lor spre pădurile virgine ale Sfântului Munte pentru a culege nectarul.
Un kilogram de miere comună, din apicultura industrială, necesită mai puțin de 10 mii de astfel de “călătorii” deoarece albinele sunt hrănite și de om cu substanțe dulci și zaharoase (glucoză) în stupii lor artificiali pentru a economisi timp și pentru a-și crește productivitatea.

  • Părinții athoniți, respectând albinele, culeg doar o parte din mierea lor și adaugă în acest produs divin și lăptișor de matcă sălbatic.
    Un adevărat super-aliment!
    Conține: Miere sălbatică de pădure 500gr (castan, fag, stejar, pin, brad), Lăptișor de Matcă sălbatic 45gr.
    Mierea sălbatică de pădure cu lăptișor de matcă, de la Sfântul Munte, se comercializează la prețul special pentru România de numai 72 RON per bucată. Pentru UE & UK: 17 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda acest super-aliment numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Ulei de măsline sălbatice. 500ml

Uleiul de măsline sălbatice extra virgin este considerat uleiul suprem.
Motivul este simplu:
Prin îngrășăminte, stropire și alte metode de îmbunătățire a recoltei, un măslin produce până la 100 kg de măsline. Însă un măslin sălbatic produce între 5-7 kg de măsline. Astfel această cantitate mică de măsline sălbatice este mult mai bogată și încărcată cu nutrienți.
Acesta este și motivul pentru care uleiul de măsline sălbatice conține de peste 10 ori mai mulți antioxidanți și alte elemente extrem de valoroase pentru sănătatea omului față de uleiul de măsline obișnuit.

  • Acest ulei superior are cea mai mică aciditate, între 0 si 0,1%, ușor de recunoscut pentru că nu “înțeapă” la limbă sau la gât ca uleiurile de măsline din comerț.
    Uleiul de măsline sălbatice Athos se comercializează la prețul special pentru România de numai 45 RON per bucată. Pentru UE & UK: 10 Euro per bucată
    Vedeți cum se produce cel mai hrănitor ulei de măsline din lume de la Sfântul Munte în documentarul realizat de National Geographic.
    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda uleiul de măsline sălbatice Athos numai prin intermediul reprezentanților Athosului din România.

Nou! Faimosul ceai de slăbit și detoxifiere. 20gr – 20 porții

Ceai din flori, frunze și tulpini uscate ale minunatei plante Sideritis sălbatic care este crescută doar de natura pură și virgină a Sfântului Munte Athos la înălțimea de peste 1600 de metri.
Studiile științifice au dovedit efectul său puternic la topirea grăsimii ca și la detoxifierea organismului.
Puteți citi studiile științifice oficiale aici.
De asemenea are efect antimicrobian, antiinflamator și antioxidant, susține digestia, circulația, respirația și funcționarea normală a sistemului nervos, protejează organismul împotriva stresului oxidativ și susține mecanismele naturale de autoapărare.
Ceaiul din sideritis nu conține cofeină!
Muntele Athos este singura zonă de unde se exportă Sideritis sălbatic. Această plantă minunată este amenințată cu dispariția din cauza consumului excesiv. De aceea, este interzis să se recolteze în alte zone din Grecia, astfel în comerț se găsește doar Sideritis cultivat.

  • Ceaiul se poate consuma atât cald/fierbinte cât și în versiune rece.
    Infuzia are o culoare verde aurie și un gust foarte plăcut ce aduce a mentă, mușețel și lămâie.
    Se recomandă consumul a 2 căni de ceai pe zi pentru rezultate optime.
    Fierbeți 1 gram de ceai în 100 ml de apă pentru 5 minute. După gust, puteți adăuga miere sau alt îndulcitor.

    Faimosul ceai de slăbit și detoxifiere din Sfântul Munte Athos, se comercializează la prețul special pentru România de numai 24 RON per bucată sau 5 Euro per bucată pentru UE & UK.

    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda acest ceai minunat din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Ceai din frunze de măsline sălbatice. Ceaiul medicament! 30gr-30 porții

Măslinul sălbatic, un copac care poate trăi pentru milenii, cu siguranță are multe de oferit nouă, oamenilor. În afară de uleiul de măsline sălbatice, recunoscut internațional ca uleiul suprem, arborele de măslin sălbatic ne oferă și frunzele lui extrem de prețioase.
Ceaiul din frunzele măslinului sălbatic din Muntele Athos este unul dintre cele mai gustoase, dar și mai sănătoase băuturi, având în vedere că bolile de care suferă mulți oameni sunt aproape necunoscute în Sfântul Munte.
Frunzele de măslin sunt recunoscute de către Agenția Uniunii Europene pentru Medicamente drept remediu pentru prevenirea și tratarea a nenumărate boli, precum cele cardiovasculare, hepatice, pancreatice, renale, biliare sau precum diabetul, hipertensiunea arterială, afecțiuni ale tiroidei și multe altele, care pot fi consultate pe site-ul oficial al Agenției Europene pentru Medicamente sau despre care vă pot informa chiar medicii dumneavoastră.
Puteți citi rapoartele oficiale al Agenției Uniunii Europene pentru Medicamente despre acest suprem ceai - medicament aici și aici.

  • Un ceai (infuzie) făcut din doar 10 frunze de măslin sălbatic (1 gram) prezintă aceeași cantitate de antioxidanți precum 7 portocale mari sau 2 kilograme de broccoli, ori 11 căței de usturoi.
    Frunzele de măslin sălbatic de la Muntele Athos se comercializează la prețul special pentru România de numai 24 RON per pungă. Pentru UE & UK: 5 Euro per bucată
    O pungă = 30 gr. = 30 porții = 30 ceaiuri.


    Vedeți cum se produce cel mai sănătos ceai la Sfântul Munte în documentarul realizat de către National Geographic:
    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda ceaiul din frunze de măslini sălbatici din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Cardio-picături. 50ml

În Sfântul Munte Athos bolile cardiovasculare sunt necunoscute de secole întregi! Vă prezentăm motivul:
Un produs foarte deosebit, o tinctură specială creată de către călugării de la Muntele Athos, folosind numai ingrediente pure și sălbatice din Sfântul Munte, cel mai pur loc din lume datorită izolării geografice, de mai bine de 1000 de ani, protejat ca patrimoniu mondial de UNESCO.
Acest minunat supliment este atent formulat ca să ajute eficient la curățarea arterelor, la fortificarea și la tonifierea inimii. Medicul dumneavoastră vă poate confirma beneficiile deosebitelor ingrediente de calitate superioară ale acestui super-aliment asupra sistemului cardiovascular.
Cardio-picăturile din Athos (50ml) conțin apă cristalină din celebrul Izvor Sfințit și făcător de minuni al Sfântului Atanasie, din care a curs apă în anul 962 la porunca Maicii Domnului și care încă dăruiește această apă tămăduitoare. Se adaugă din belșug nucă sălbatică, petale de trandafir, propolis, trifoi roșu, usturoi sălbatic, migdale sălbatice, sideritis și puțin alcool pur. Ingredientele se păstrează la macerat, la rece timp de 180 de zile.

  • Alcoolul extrage în totalitate proprietățile benefice ale ingredientelor, așa că la final rămâne un lichid concentrat care este "infuzat" cu toate aceste componente minunate și vindecătoare!
    Cardio-picături se comercializează la prețul special pentru România de numai 55 RON per bucată. Pentru UE & UK: 14 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda Cardio-picături din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

Imuno-picături. 50ml

De ce trăiesc mult călugării de pe Muntele Athos? Cei mai multi dintre ei traiesc peste 100 de ani!
În Sfântul Munte Athos multe din bolile de care suferă mulți oameni sunt total necunoscute!
Acest produs deosebit, o tinctură specială creată de către călugării de la Muntele Athos, folosind numai ingrediente pure și sălbatice din Sfântul Munte, este atent formulat ca să ajute eficient la creşterea imunităţii în mod natural. Medicul dumneavoastră vă poate confirma beneficiile deosebitelor ingrediente de calitate superioară ale acestui super-aliment asupra sistemului imunitar.
Imuno-picăturile din Athos (50ml) conțin apă cristalină din celebrul Izvor Sfințit și făcător de minuni al Sfântului Atanasie, din care a curs apă în anul 962 la porunca Maicii Domnului și care încă dăruiește această apă tămăduitoare. Se adaugă din belșug lăptişor de matcă pur, astragalus, iarbă de grâu, iarbă de orz, ganoderma, echinaceea, lămâie sălbatică și puțin alcool pur. Ingredientele se păstrează la macerat, la rece, timp de 180 de zile.

  • Alcoolul extrage în totalitate proprietățile benefice ale ingredientelor, așa că la final rămâne un lichid concentrat care este "infuzat" cu toate aceste componente minunate care întăresc sistemul imunitar.
    Imuno-picături se comercializează la prețul special pentru România de numai 55 RON per bucată. Pentru UE & UK: 14 Euro per bucată


    *Datorită producției în cantități limitate de la Sfântul Munte Athos, puteți comanda Imuno-picături din Muntele Athos numai prin intermediul reprezentanților Muntelui Athos din România.

În premieră! Icoane la comandă realizate la Sfântul Munte Athos!

Acum orice credincios are în sfârșit posibilitatea să achiziţioneze și să așeze în propriul cămin sau să dăruiască icoane create de părinții athoniți la comandă!
Dumneavoastră alegeți subiectul pe care doriți să îl reprezinte icoana și părinții athoniți o realizează în atelierele de la Sfântul Munte. Urmăriți în video-ul de mai jos, unde se realizează icoanele.
Icoane realizate la comanda dumneavoastră, lucrate manual de către părinții athoniți prin metoda litografică (litografie).
Icoanele realizate sunt absolut superbe și minunate, foarte rezistente și de cea mai bună calitate. Ne puteți cere poze cu icoane deja executate.
Icoanele sunt sfințite în prima zi de Duminică de după crearea lor.
Fiecare icoană este însoțită de certificat de autenticitate, certificat de origine și include numele părinților care au realizat-o, data creării și data sfințirii.
O şansă unică de a avea în casa dumneavoastră o părticică sfântă din patrimoniul Sfântului Munte Athos!

  • Dimensiuni / Prețuri finale
    21 cm x 16 cm / 463 lei
    30 cm x 21 cm / 522 lei
    42 cm x 32 cm / 589 lei

    Prețurile finale includ și costul transportului special al icoanei de la Sfântul Munte Athos până la adresa dumneavoastră prin curierat rapid.
    Pentru livrări în afara României plata se face în Euro în cursul oficial BNR și se adaugă 21 euro (transport suplimentar).
    Dimensiunile pot să difere ușor (±1-2cm).
    În timpul transportului, icoanele sunt foarte bine ambalate și protejate.

    Termen de livrare:
    7–9 zile în România, 10–12 zile în afara României.

    Cum comandați:
    Ne trimiteți subiectul pe care doriți să îl reprezinte icoana. Câteva exemple: chipuri sau scene sfinte ca: Sfânta Treime, Domnul Hristos, Maica Domnului, Maica Domnului cu Pruncul, praznice, orice sfânt sau sfântă (sau sfinți mai puțin cunoscuți al căror nume îl purtați), sobor de sfinți, Sfinții Arhangheli și îngeri, scene din Viețile Sfinților, pildele Mântuitorului și multe alte.
    De asemenea, puteți comanda reproduceri după icoane făcătoare de minuni de la Sfântul Munte Athos!
    Veți aștepta 1–2 zile pentru confirmarea de la Sfântul Munte Athos și veți primi modelele disponibile cu subiectul ales de dumneavoastră și timpul de execuție. Alegeți unul dintre modele. Acesta urmează să apară pe icoană. Asta e tot!
    Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la numărul de telefon/whatsapp 0746.626.563 sau pe e-mail: madeinathos@gmail.com

În premieră! Mirul Axion Esti! 8ml

Acest mir deosebit este pentru prima dată disponibil în afara Sfântului Munte Athos.
Este singurul mir creat cu ulei pur de măsline salbătice, sfințit prin Taina Sfântului Maslu și untdelemn din candela celei mai renumite icoane făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos, Maica Domnului Axion Esti.
Este considerat a avea puteri vindecătoare asupra celor suferinzi. Totodată, acest renumit mir sfinţit este privit şi ca un simbol al vindecării sufleteşti.

Disponibil, cu achiziționarea altor produse, la preț de 19 RON per bucată pentru România. Pentru UE & UK: 4 Euro per bucată

În premieră! Ulei esențial de Tămâie Sacră pur, nediluat. 10ml.

Acest rar ulei esențial de Tămâie Sacră este pentru prima dată disponibil în afara Sfântului Munte Athos. Este obţinut prin tripla distilare cu aburi din rășina copacului Boswellia Sacră, fiind astfel de calitate superioară - farmaceutică.
În Biblie se găsesc cel puţin 57 de referințe la Tămâie. Fecioara Maria avea nevoie de Tămâie după naștere, pentru Mântuitor. Pe corpul bebelușului era pusă Tămâie pentru a ține infecțiile la distanță.
Încă de atunci, Tămâia era considerată tratamentul suprem împotriva oricărei boli cunoscută omului, era mai prețioasă decât aurul și doar cei foarte bogați aveau acces la ea.

Proprietăți: antirid, antiacneic, cicatrizant, antifungic, antiinflamator, astringent, relaxant, tonic general, calmant.
Ajută la relaxare și eliminarea anxietății, îmbunătățește somnul, reduce durerile musculare, de încheieturi, ameliorează alergiile, eliberează căile respiratorii, previne îmbătrânirea prematură, îmbunătățește circulația sanguină și limfatică.

Mod de utilizare: A se folosi împreună cu orice produs cosmetic: cremă, unguent, ulei sau șampon. Adăugați 5-6 picături de ulei esențial de Tămâie Sacră și masați cu mișcări circulare pe piele sau pe păr. Veți profita din plin de proprietățile cosmeticelor și a acestui ulei esențial suprem!
Recomandat și în aromaterapie.
Numai pentru uz extern!

Uleiul esențial de Tămâie Sacră se comercializează la prețul special pentru România de numai 78 RON per bucată. Pentru UE & UK: 18 Euro per bucată.

În premieră! Tămâia Floarea Athosului. 50gr

Această tămâie unică este cea care se utilizează zilnic, de secole, în toate mănăstirile din Sfântul Munte Athos, iar cei care au vizitat deja acest loc divin vor recunoaște imediat parfumul său încântător, curat și captivant care oferă o experiență spirituală diferită de oricare alta!

Este pentru prima dată disponibilă în afara Sfântului Munte Athos în cantități foarte limitate.
Creată manual de către părinții athoniți cu dragoste, rugăciune și grijă. Bazându-se mereu pe rețeta unică și străveche din vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Este singura tămâie fără aditivi, compusă numai din rășină aromată, pură și naturală. Arată ca o bijuterie și oferă o ardere curată.
În Sfântul Munte, tămâia Floarea Athosului simbolizează rugăciunea care urcă la Dumnezeu, precum și dorința fierbinte a părinților de a le fi acceptată rugăciunea.

Puteți urmări mai jos cum este creată această tămâie incomparabilă.

Disponibilă pentru timp limitat, cu achiziționarea altor produse, la preț de 24 RON per bucată pentru România. Pentru UE & UK: 5 Euro per bucată

În premieră! Brățări sfinţite și autentice, cu certificat de proveniență din Sfântul Munte Athos.

Acum orice credincios are posibilitatea să poarte brățări sfinţite, împletite manual de către părinții athoniți în Sfântul Munte Athos!
Vedeți mai jos în video cum sunt create!
Sunt pentru prima dată disponibile în afara Sfântului Munte Athos!
Fiecare bucată este însoţită cu certificat de autenticitate care include data creării și data sfințirii.
O şansă unică de a purta mereu cu dumneavoastră o părticică sfântă din patrimoniul Sfântului Munte Athos care ne protejează și ne apără de tot răul!
Brățările create cu drag și din toată inima de către părinții athoniți sunt minunate și rezistente.
Ne puteți cere poze cu modelele disponibile printr-un mesaj la whatsapp la numărul 0746.626.563 sau pe e-mail: madeinathos@gmail.com

Se comercializează la prețul special de numai 57 RON per bucată pentru România sau 12 Euro per bucată pentru UE & UK.

Panglica atinsă de Sfântul Brâu al Maicii Domnului. Gratuit, se achită doar costul expedierii.

Cu o simplă căutare pe internet veți găsi o mulțime de articole, reportaje TV și nenumărate mărturii ale oamenilor care au fost vindecați de boli și de infertilitate de Panglica atinsă de Sfântul Brâu al Maicii Domnului de la Muntele Athos.
Panglica cea autentică, binecuvântată şi aşezată timp de 40 de zile pe Sfântul Brâu al Maicii Domnului, se găsește doar la Sfântul Munte Athos și se oferă gratuit, la cerere, în Mănăstirile din Sfântul Munte Athos.
De asemenea, se trimite și se achită doar costul trimiterii coletului, oriunde în lume celor care într-adevăr au nevoie de ea. (Doar o singură bucată deoarece cantitățile sunt limitate).
Cum puteți procura Panglica făcătoare de minuni în România sau în străinătate:

  • Trimiteți o cerere pe e-mail la: madeinathos@gmail.com sau la numărul de telefon/whatsapp: 0746.626.563 (din străinătate: +40.746.626.563). Includeți în cererea dumneavoastră motivul pentru care doriți Panglica.
    Așteptați 1-2 zile pentru confirmarea disponibilității Panglicii de la Sfântul Munte Athos. În cazul confirmării veți achita numai costul expedierii din Sfântul Munte Athos prin curierat rapid.



    Panglica atinsă de Sfântul  Brâu Maicii Domnului. Gratuit, se achită doar costul expedierii

Pomelnice

Pomelnice către Sfântul Munte Athos. Gratuit!

Dragi prieteni,
Părinții din Sfântul Munte Athos vă oferă o oportunitate unică de a trimite pomelnice pentru slujbele de sănătate a celor vii sau pomenirea celor adormiți efectuate în fiecare Duminică în Sfântul Munte Athos.
Pentru a trimite pomelnice scrieți pe e-mail: madeinathos@gmail.com numele de botez al rudelor, oamenilor dragi și apropiați, pentru orice nevoie de sănătate sau pomenire.
În premieră, puteți asculta pomelnicele dumneavoastră în transmisiune directă cu Sfântul Munte Athos în fiecare Duminică între orele 09:00-16:00.
Găsiți link-ul transmisiunii directe mai jos.
Pomelnicele către Sfântul Munte Athos sunt gratuite pentru toți! Nu se acceptă bani sau donații!

LIVRARE/PLATĂ

Pentru România:

Plata se face prin ramburs în momentul primirii produselor comandate

Pentru țările din UE și Marea Britanie:

Plata produselor se face în Euro sau Lire.
Livrare prin curierat rapid cu un cost mic (suportat parțial de Fondul European de Dezvoltare Regională) în toate țările din UE și Marea Britanie.
Timp de livrare: trei zile lucrătoare.
Cost de livrare:
Italia, Austria, Germania: 19 Euro
Spania, Belgia, Franța, Danemarca, Olanda: 21 Euro
Anglia: 21 Lire
Scoția, Țara Galilor: 29 Lire
Pentru comenzi în afara României plata produselor și costul expedierii se face în avans prin modalități simple:
Bancă, Online Banking, Paypal, Wise, Western Union, Moneygram.